Tess d’Urberville

Romanul Tess d’Urberville s-a născut între paginile unui ziar. Apărută în foileton, această operă magnifică a lui Thomas Hardy a trebuit să se supună regulilor comerciale ale suspansului, ceea ce creştea densitatea textului, spre nemulţumirea declarată a autorului.

În orice caz, în ciuda unei popularităţi din ce în ce mai întinse, criticile nu au întârziat să umbrească prestigiul scriitorului. Etichete ca „imorală”, „sălbatică” sau „vicleană” au fost atribuite eroinei, neînţeleasă într-o perioadă în care femeia se presupunea a fi un înger înstrăinat de frământările pasiunilor.

Tess d’Urberville este o ţărăncuţă cu origini nobile, un suflet pur, crescut în superstiţii creştine şi în ritmul naturii. Cu o moralitate bazată pe intuiţie şi instincte, Tess se dovedeşte o prezenţă cuceritoare în fragilitatea ei de fecioară, dârză în încăpăţânarea de a iubi, tragică în imposibilitatea de a învinge suferinţa şi regretul, scrie bookblog.ro.

Autor: Thomas Hardy

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *